Mă uitam oarecum surprins și încercam să privesc „din afară” la ceea ce înseamnă azi pentru oamenii din jurul meu termenul de „pocăit” și am descoperit câteva lucruri interesante. Cel puțin în ultimul timp, ultimele luni, cuvântul pocăit a devenit foarte apropiat de cuvântul protestatar. Da, cu un altfel de protest de cât e obișnuită lumea, unul „pocăit”, dar acești termeni încep să se apropie în optica oamenilor.
Desigur că mulți din „protestatari” se bucură și chiar am citit texte laudative că avem ocazia să arătăm lumii cât de civilizat protestăm noi, că avem ocazia să cântăm „cântările Domnului” în centrele marilor orașe, că avem ocazia „să ne facem vizibili și auziți” și alte câteva argumente considerate destul de puternice de unele persoane. Atât de puternice încât să merite asocierea cu politicieni, ziariști și anumite organizații. Mi se pare că am lunecat periculos de mult spre extrema popularității izvorâtă dintr-o stimă de sine proastă.
Azi, ochii mi-au căzut pe pasajul din epistola lui Petru, care scrie: „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare Sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?”
Un text care nu are cum să nu te pună pe gânduri, care nu se poate să nu te provoace la meditare. Un text care are impact în viața oricărui copil de Dumnezeu. Ce fel de om ar trebui să fiu eu? Care trebuie să fie identitatea mea, imaginea mea, amprenta mea, relația mea? Ce fel de imagine trebuie să transmit? Ce fel de om ar trebuie să fiu eu când mulțimea procedează într-un anumit fel? Pot să fiu „la fel” doar pe baza recomandărilor cuiva sau trebuie să cercetez „pe cont propriu”?
Uneori noi creștinii, vrem să ne impunem regulile noastre. Știm că ele sunt bune, biblice și ne dorim să facem din ele legi ale statului și chiar avem speranța uneori că vom reuși. Invocăm puterea lui Dumnezeu și de multe ori visăm irealist și nebiblic. Credem că avem puterea, sub imperiul emoțiilor, să „facem regula” în curtea în care „toate lucrurile au să se strice”. Noi credem că putem să le reparăm, chiar dacă Dumnezeu ne-a avertizat că au să se strice.
Ne dorim societățile prospere, organizate pe reguli deloc biblice de la fundamentarea lor. Vrem prosperitatea acelor societăți, beneficiile lor, confortul lor, dar nu vrem să plătim prețul pe care ele îl cer. Uneori pentru acel confort, stare de bine, civilizație și condiții prețul e familia noastră. Ne sesizăm dacă ne ia copiii, dar nu ne alarmăm de loc că răpirea grosolană și mare e cea de părinți. Părinții sunt răpiți toată ziua de lângă copii, la munci dar nu protestează nimeni. O asemenea răpire e considerată acceptabilă deși e un lucru tot așa de grav. Dar ne place să ne amăgim, ne place să credem că dacă copiii sunt la noi acasă, deși noi nu suntem, totul este în regulă.
Acum un an, predicam într-o biserică din Belgia și le spuneam celor de acolo că în România va fi mai bine de trăit decât la ei, într-o perioadă de câțiva ani și pentru un timp. Ei au zâmbit și au spus unii în mintea lor, alții cu glas tare „niciodată”. Mă întrebau dacă prorocesc și am zis că nu, doar îmi dau seama că toate aceste condiții vor trebui plătite și pentru un copil de Dumnezeu, care ar trebui să fie un „altfel de om” va deveni insuportabil prețul. Nu că România ar fi ferită, dar suntem mai înapoiați.
Oare de ce avem tendința asta după confort, dotări, avuții, tehnologii, bani și altele din lucrurile care vor arde? Oare de ce alegem să plătim un preț așa de mare pentru ele? Oare de ce credem că putem pune noi reguli? Oare de ce ne înșelăm singuri crezând că prin „încordarea noastră” putem face regula în „casa lor”? Oare astfel de oameni ar trebui să fim noi?
Și dacă statele occidentale, criticate tare acum, sunt mai corecte decât noi? Dacă noi ne-am dus la ei și ei deja aveau acele reguli, iar noi le-am acceptat implicit, oare nu suntem nedrepți? Oare nu suntem noi suciți? Am acceptat prețul ca să beneficiem de condiții, apoi vrem să nu îl plătim… Oare ce fel de oameni ar trebui să fim noi?
Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează principiul „fă-te frate cu dracu până treci puntea”. Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează principiul „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”. Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează lipsa de corectitudine, manipularea și populismul.
Oare astfel de oameni ar trebuie să fim noi? Oare așa așteptăm și grăbim venirea zilei lui Dumnezeu? Oare e bine dacă ne găsește Isus la protest? Oare nu mergem într-o direcție periculoasă? Oare suntem oamenii care ar trebuie să fim? Mă întreb fără ironie sau superioritate, mă întreb sincer și dus pe gânduri.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Oare de ce avem tendința asta după confort, dotări, avuții, tehnologii, bani și altele din lucrurile care vor arde? Oare de ce alegem să plătim un preț așa de mare pentru ele? Oare de ce credem că putem pune noi reguli? Oare de ce ne înșelăm singuri crezând că prin „încordarea noastră” putem face regula în „casa lor”? Oare astfel de oameni ar trebui să fim noi?
1.Traim intr-o vreme in care degeaba ai un mesaj bogat transmis de un mesager sarac. Nimeni nu-i baga in seama pe mesagerii saraci.Asa ca degeaba faci evanghelizare conducand un trabant 🙂 Daca nu ai mercedes nu asculta nimeni de tine.
2.Traim intr-o lume in care trebuie sa explici ceea ce spui. Prin urmare citatul dumneavoastra nu are sens intrucat nu raspunde unei eventuale intrebari de ce sa renunt la bogatii. Ca asa zice Dumnezeu nu e suficient. Trebuie sa explici de ce Dumnezeu spune asta. 🙂 In principiu oamenii sunt dispusi sa renunte la confort doar daca le demonstrezi ca Dumnezeu le vrea binele.Cine e dispus sa faca asta?
Mesajul meu meu era unul de renunțare la bogății. Nu cred că toți creștinii trebuie sa fie săraci 🙂 sau că e o condiție de a fi sfânt. Uite că cei mai mulți nu sunt bogați și totuși îndrăgostiți de puținul lor. Deci, nu voi explica de ce să renunțe la bogății, voi insista că trebuie să avem alte priorități și să fim corecți. Dacă confortul devine „dumnezeul” atunci clar va trebui să ne pocăim. Dacă facem concesii și abateri pentru confort, atunci vom suporta consecințele și nu ar trebui să ne plângem din cauza asta. Nu cred că trebuie să fac o listă din care să reiasă că e mai avantajos cu Dumnezeu. Calculele omenești pălesc în fața acestei ecuații.
Și totuși, cei mai mulți dintre creștini, nu au nevoie de explicații pentru că de când suntem țânci ne sunt predicate aceste lucruri. Cei mai mulți trebuie doar să trăim credința despre care cunoaștem așa de bine. Da, există și cazuri în care e nevoie de explicații, dar sunt puține, cei mai mulți dintre noi știm partea teoretică.
M-as bucura sa aveti dreptate. Sincer va spun ca m-as bucura. Dar atunci am o intrebare: Daca ceea ce spuneti dumneavoastra e adevarat, atunci de ce fratii nostrii pleaca dincolo ca sa traiasca? De ce nu reusesc sa se multumeasca cu putin?Dumneavoastra locuiti in Medias. Ca si mine de altfel. Dar hai sa fim sinceri. Cati tineri din biserica dumneavoastra au ales sa ramana in Medias si sa se multumeasca cu putin si cati au ales sa plece in SIBIU CLUJ TIMISOARA BUCURESTI(In cel mai bun caz) sau strainatate(cel mai rau caz).
Vedeti. Aici e problema. Voi, predicatorii, doar credeti ca traim intr-o lume diferita. Voua va place sa credeti ca traim intr-o vreme cae nu e vremea lui TOMA. Mai mult. VOi credeti ca daca explicati, oamenii au si inteles. 🙂 BIG MISTAKE. Aici gresiti. Din pacate nu e asa. Noi traim vremea lui Toma in care trebuie sa demonstrezi ca e in interesul omului sa stea alaturi de Dumnezeu. Ca e in interesul lui sa aplice putin delayed gratification.Insa voi cand predicati voi spuneti doar asa zice Domnul. Sa-l credem pe cuvant. Si intradevar asa ar trebui sa fie. DAR. Si spun din nou.. DAR…. realitatea e ca TOMELE sunt majoritare cum spun eu,nu minoritare cum spuneti dumneavoastra. Iar realitatea o confirma. DIN NOU. De ce pleaca tinerii baptisti si penticostali din Medias in alte orase mai mari sau afara din tara? Sunteti siguri ca au inteles mesajul Domnului?Sunteti sigur ca nu sunt Tome?
Voi fi simplist acum. Câți dintre mincinoși știu că e păcat să minți? Aproape toți. Câți dintre cei care fentează fiscul știu că e păcat să furi? Aproape toți. Câți dintre cei îngrijorați știu că săvârșesc un păcat îngrijorându-se? Aproape toți. De ce le fac? De ce eu, care știu că e păcat să mă îngrijorez mă las doborât de îngrijorare? Pentru că nu cunosc? NU. Pentru că nu fac nimic pentru a nu păcătui. Prefer să stau leneș să vine valul peste mine și apoi mă smiorcăi că e greu. Eu știu că e păcat dar îl consider acceptabil, îl consider comun, mă consider îndreptățit sau chiar mă consider o victimă vrednică de o astfel de stare.
Nu lipsesc predicile teologice. Lipsesc abordările practice. Lipsesc oamenii care să zică: Hai să facem, sau așa voi face. Din păcate, cred că sistemele religioase actuale sunt iremediabil corupte de cancerul păcatului și nu mai sunt spitale pentru păcătoși, ci cluburi. Aici e buba.
Sau credeți că cei ce zic: Domnul mi-a deschis ușă să plec la muncă „afară”, chiar nu au dubii referitoare la afirmațiile lor? Ba da, dar trec peste, consideră că merită un trai mai bun. Chiar dacă încalcă flagrant poruncile scripturii „să nu vă lipsiți unul pe altul”. Sau credeți că cei ce pleacă la școli în afara orașului sau sunt trimiși acolo nu realizează pericolul? Eu cred că doar o minoritate nu sunt așa de sensibili. În cele mai multe situații primesc clar semne că nu trebuie să plece dar se simt îndreptățiți să o facă.
Cât despre predicatori… nu mai predic de ceva vreme… merg doar într-o biserică pe sate unde contribuția mea nu o numesc predică, ci sfătuire, stare de vorbă. Unde oamenii întreabă și eu răspund dacă mă luminează Dumnezeu sau dacă mi-am făcut datoria de a citi Cuvântul Său.
Raspunsul meu la comentariul dumneavoastra e din
1 corinteni capitolul 10 Astfel dar, cine* crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
Avand in vedere pasajul, eu nu m-as grabii sa cred ca fratii mei sunt asa de credinciosi si ca majoritatea stau in picioare.Dimpotriva. exodul lor permanent(daca era temporar mai spuneam altceva) in alte orase mai mari respectiv alte tari imi arata ca ei au cazut. Realitatea ne sta in fata. Nu o pot ignora.
Si binenteles inca un lucru. Biblia e foarte usor de inteles pentru oamenii de dreapta,nu pentru cei de stanga. Omul de stanga spune I need a job. Omul de stanga spune let the state take care of my childreen. And so on… Cati oameni de dreapta avem in Romania? Putini. Cum sunt majoritatea fratilor? Gen do it yourself sau gen you need to be told what to do? Sa fim sinceri. Tinerii nostrii sunt de STANGA nu de dreapta. La fel ca parintii lor.Prin urmare, they will fall daca cineva nu-i duce de mana.
@Adrian. Asta mă întristează. Eu văd această realitate și de asta cele mai multe din scrierile mele pe acest blog țin de practică. De exemplu acum am început o serie despre confruntare https://www.filedinjurnal.ro/confruntarea-ce-este/. Totuși, nimeni nu ne poate forța să facem cum e bine. O vorbă românească zice „Rău cu forța poți să faci, dar bine nu”.
Și nu spuneam că sunt „așa credincioși” ci spuneam mai degrabă că suntem „așa deștepți” 🙁