Nu știu care ar trebui să fie proporția între rugăciunea publică și cea secretă, dar dacă înțeleg bine recomandările Mântuitorului, e clar mult mai încurajată, valoroasă, lipsită de riscuri și eficientă rugăciunea făcută cu ușa închisă. În vreme ce rugăciunea publică e însoțită de avertizări de risc și de exemple de tip „cum să nu”. Ceea ce făcuseră fariseii și cărturarii, oamenii religioși ai vremii din rugăciune, era total neindicat de Domnul Isus, cel care în acea situație îți învăța ucenicii să se roage. Așa cum am scris, rugăciunea publică implică riscuri și din păcate în viața celor mai mulți rămâne principala rugăciune dacă nu singura.
Când eram copil, unii din frații din biserică „predicau la rugăciune”, fără exagerare, se rugau în biserică și noi copiii făceam clasamente, cronometram rugăciunile si făceam clasamentul duminicii apoi pe cel al lunii și pe cel al anului. Și aveam motive serioase să o facem, unii scoteau scoruri faine, cel mai tare a fost 38 de minute de trăncăneală, că rugăciune nu îi pot spune. Predică în toată regula, cu șapte puncte și dezvoltate fiecare. Bunicu, care nu era predicator cu vorba, ci cu viața, ne spunea când vedea că ne foim și ne pierdem răbdarea: „Puișor, voi să nu faceți așa, voi să vă rugați acasă.” Logica lui era simplă, cine nu se roagă acasă se roagă mult în biserică. Nu știu dacă e întotdeauna valabilă, dar în cele mai multe cazuri cam avea dreptate.
Rugăciunea din odăiță e însă lipsită de aprobarea și încurajarea publică, e lipsită de ovațiuni sau dimpotrivă de dezaprobări. Ea nu are elementul de spectacol, de emoție a vorbirii în public ci e mult mai, anostă și plictisitoare pentru cei învățați să „își ridice glasul”. În schimb, rugăciunea din odăiță are imense avantaje în comparație cu cea publică. Iată câteva din cele pe care le văd eu:
Rugăciunea secretă îți dă șansa să fii sincer. Normal că în public nu-ți vine a recunoaște că ai poftit, că te-ai uitat, că ai dorit, că ai făcut una sau alte nepermise. Puțini ar recunoaște păcatul public și e normal, dar în intimitatea cămăruței, când stai singur cu Dumnezeu, ai tot cadrul de intimitate să rostești mărturisirile înaintea Domnului. Mai mult, la mine nu e doar cadrul ci și imboldul, când mă văd singur cu El, să mă descopăr tot, pentru că de El nu mă pot ascunde. Acolo îi pot cere iertare pentru toate gândurile, faptele, pornirile, dorințele, pot „vărsa tot” înaintea Lui și când mă ridic din acea părtășie intimă la propriu sunt mai ușor.
Rugăciunea secretă îți dă șansa să plângi. Da, știu, unii preferă să plângă de fiecare dată în public. Sunt mulți care fac din „smiorcăială” un stil de rugăciune, vor să smulgă lacrimi și din ochii celorlalți. Nu spun prin asta că toți care plâng la rugăciune sunt aiuriți, unii sunt sinceri. Totuși, eu prefer să plâng în odăiță, acolo sunt doar eu și El, acolo am parte doar de mângâierea lui nu de cea publică, acolo pot simți cum îmi sunt șterse lacrimile. Acolo știu că nu am motive să rog ochii să dea lacrimi. Uneori intru la rugăciune și doar plâng, nu apuc să rostesc vorbe, mă rog altfel, fără să înșir cuvinte nici cu voce tare, nici în gând, pur și simplu stau și plâng pentru că „căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.”.
Rugăciunea secretă te ferește de laudă sau critică. Ambele foarte periculoase. Lauda o surprinde chiar Domnul Isus când ne recomandă cum să ne rugăm. La ea riscul este să ne fi luat deja răsplata. Dar și critica e grea. Cum domnule, să nu auzi tu un Amin? SĂ nu te încurajeze sau să te aprobe deloc sau și mai rău să fii corectat sau apostrofat? Cum vine asta? Nu am libertatea să mă rog, nu o să o mai fac!
Rugăciunea secretă e preferata Mântuitorului. De asta cred că nu se îndoiește nimeni. A spus-o chiar El. Și atâta vreme cât știu acest „detaliu” voi profita de el pentru că Mântuitorul e singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni. El e singurul care duce rugăciunile la tronul de îndurare. Și vreau să mă rog eficient, vreau să mă rog pentru a fi ascultat de El nu de oameni, eu vreau răspunsuri la acele rugăciuni, vreau părtășie cu El și asta cel puțin la mine, nu o pot realiza public.
Rugăciunea secretă aduce răsplătire. Da, tot cuvintele Mântuitorului sunt: „Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” Nu știu la ce răsplăți se referă pentru că nu se referă la răspunsul la rugăciune, asta e clar. Răspunsul e una, răsplata e alta. Nici nu știu când vine răsplata, dar știu că: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii”.
Rugăciunea secretă de lasă să fii exuberant. Da, nu doar lacrimi aducem înaintea Domnului ci și laude. Laude pentru ce este El, laude pentru ce suntem noi, laude pentru ce ne-a oferit. Uneori sunt așa de exuberant în rugăciune că de m-ar vedea cineva m-ar cataloga aurea și chiar nu vreau să îmi înfrânez entuziasmul pentru că s-ar simți unii lezați. Da, nici rugăciuni de laudă nu poți face public fără să intru la bănuielile celorlalți. Mie îmi place să mulțumesc pentru soția mea de exemplu și pentru modul în care a fost creată absolut magnific. O astfel de rugăciune mi-ar aduce multe penalizări așa că prefer să o fac acasă unde îmi pot exprima bucuria, mulțumirea și chiar intimitatea înaintea Sa.
Rugăciunea secretă a fost practicată de mulți oameni, unii din ei chiar înainte de a rosti Mântuitorul recomandările. Daniel e unul dintre ei. Pentru mine e un exemplu modul în care cu perseverență Daniel se ruga lui Dumnezeu în camera sa. Dacă mai privim și la exemplul suprem al Mântuitorului pe care îl surprindem în Scriptură „deoparte să se roage” sau „singur să se roage”.
Cum spuneam, nu știu de unde a apărut rugăciunea publică. Nu am neapărat ceva împotriva ei dar voi prefera întotdeauna rugăciunea secretă, voi fugi spre ea, o voi practica mereu pentru că acea rugăciunea e mult mai avantajoasă pentru mine.
Foto: cutpaste.typepad.com
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Și eu cred la fel ca tine că rugăciunea ascunsă e mai importantă decât cea în public = de la biserică. Fiindcă la biserică nu poți să te rogi cu adevărat pentru cele mai importante cereri pe care le ai pe inimă, din cauză că te aud alții, ar fi șocați și ai ajunge de bârfa tuturor. Chiar dacă ți-ai asuma aceste riscuri, ei tot ar ajunge să te cunoască mai profund decât ți-ai dori tu, și astfel nu ai mai avea cu adevărat intimitate. Acea cunoaștere intimă cred că trebuie rezervată pentru Dumnezeu și cei apropiați nouă, nu dată pe tavă tututor celor care se întâmplă să fie la un moment dat în clădirea bisericii, la momentul de rugăciune. Fiindcă cei care ne cunosc cu adevărat ne acceptă cu bune și rele, dar unii din biserică, dacă ne-ar cunoaște la fel de bine, ne-ar rupe în bucăți și ne-ar țintui la stâlpul infamiei, atât pe noi, cât și pe cei pe care i-am pomeni în rugăciunile noastre.