Îţi trimit gândurile mele bune

positive-thinking-ftr

Nu-i aşa că e plăcut, să ştii că cineva gândeşte bine despre tine? E plăcut să te anunţe cineva, că te apreciază sau că te stimează, deşi e la mare depărtare. E plăcut să te iubească cineva, chiar dacă distanţa e mare. Faptul că acel om gândeşte pozitiv despre tine, îţi dă curaj, poftă de viaţă, chef de a trăi, te încurajează şi te energizează.

Îmi amintesc de vechiul meu obicei, cel de a trimite scrisori. Era tare plăcut să primeşti, „din neant”, fără veste, o veste bună, un gând plăcut, să afli că cineva şi-a făcut timp să scrie o scrisoare pentru tine. Când m-am căsătorit, tolba mea cu scrisori, ajunsese undeva peste 3000 de scrisori iar eu trimisesem din evidenţele mele aproape de 5000. Multă lume a primit încurajări din partea mea şi reacţiile celor care primeau scrisori le ţin minte şi azi.

Un gând bun poate fi transmis şi printr-o privire. Când apreciezi pe cineva, acest lucru se vede în ochii tăi şi ochii spun şi despre sinceritatea gândurilor sau despre interesul privirii. O privire este suficientă pentru a confirma sau infirma o declaraţie. Dar este tare plăcut să vezi în ochii cuiva, aprecierea pe care ţi-o poartă sau să vezi, compasiunea pe care o are pentru tine.

Nu gândi rău despre alţii

dislike-button-facebook

Este drept că în societatea noastră contează fapta doar, ce gândeşti despre cineva nu poate fi condamnat, însă Scriptura vine cu un avertisment important în acest sens şi vreau să gândim puţin asupra lui. De ce ni se recomandă, prin înţeleptul Solomon: „Nu gândi împotriva aproapelui tău când locuieşte liniştit lângă tine”?

Îmi vine în minte situaţia în care era David cu Saul. David îi cânta lui Saul, îi făcea un serviciu, îl ajuta, era acolo pentru el şi într-un fel, se jertfea pentru el. În acest timp, Saul, avea gânduri rele despre David şi aceste gânduri rele, ajung să îl afecteze aşa de tare, încât pune mâna pe suliţă şi caută să îl omoare.  Tot Solomon ne spune în Proverbe 24:1-2  „Nu pizmui pe oamenii cei răi, şi nu dori să fii cu ei; căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri.”

Poate pare nevinovat, să gândeşti ce vrei despre cine vrei, însă sportul acesta este foarte periculos. Gândirea negativă şi rea, vine dintr-o inimă cu probleme sau dintr-o inimă rea. Gândirea rea, nu doar că vine din inima rea, ci duce la fapte rele sau nelegiuite. Iată câteva situaţii exemplificatoare în acest sens:

Mutulică şi cele două iubite – mânia şi tăcerea

mutulica

Oamenii au tipare comportamentale, fără de care existenţa nu ar fi uşoară. Unele din tiparele de comportament sunt benefice, altele sunt fără o importanţă directă, dar există pentru că s-au dezvoltat, iar unele sunt de-a dreptul distructive. Ei bine, avem obligaţia, conform Scripturii, să renunţăm la comportamentele distructive şi să le înlocuim cu altele benefice. În această categorie se încadrează aceste două iubite ale soţilor despre care vreau să scriu azi.

Bărbaţii, mai ales cei căsătoriţi, se înţeleg bine cu aceste două iubite. Nu generalizez, dar mulţi dintre noi, avem tendinţa de a tine în braţe aceste două comportamente. Mânia îmbrăţişată cu tăcerea sunt irezistibil de ispititoare pentru soţi se pare. Bărbaţii le îmbrăţişează adesea şi Scriptura vede şi ţine cont de relaţia asta nepotrivită, când ne transmite completarea „şi nu ţineţi necaz pe ele”

Poziţia lui Mutulică o cunoaşte orice femeie măritată. E acea situaţie, când orice ai face, nu mai poţi scoate ursul din vizuină, şi dacă totuşi îndrăzneşti să îl zgândări e posibil să fie agresiv verbal sau chiar fizic, în unele cazuri. E situaţia în care noi bărbaţii, nu avem nimic cu voi dar avem multe, situaţia în care nu suntem supăraţi pe voi, dar suntem tare, e situaţia în care nu ne e foame, dar ne „ghiorăie maţele”, e situaţia în care nu vrem îmbrăţişarea voastră, dar totuşi tânjim după ea, e situaţia în care vrem să ne lăsaţi în pace, dar totuşi vrem atenţie. E o situaţie a contrastelor, pe care nici noi nu o înţelegem deplin, dar şi o situaţie a marii nevoi de iubire şi acceptare.

Black Friday – o oportunitate

bf

Probabil nu ştiţi cât de pasionat sunt de tehnologie, sau mă rog, puţini din voi au ajuns să afle despre pasiunea aceasta a mea. Ei bine, sunt pasionat de tot ce are butoane, ecrane, memorie, monitoare şi altele. Chiar dacă nu v-am spus până acum detaliul acesta, o fac astăzi, pentru a profita de o oportunitate. Despre ce este vorba:

Prin acest articol mă adresez celor care au de gând să cumpere ceva de Black Friday, şi îi anunţ că pot sprijini lucrarea de la Cabinetul de Consiliere şi pe cea de la Radio Samariteanul, dacă ajung în paginile magazinelor prin site-ul meu. Nu costă nimic în plus şi în acest fel lucrările, în care sunt implicat pro bono, vor primi anumite comisioane de la magazinele de la care doriţi să cumpăraţi.

Nu vă provoc să cumpăraţi, nu vreau să vă conving despre un anumit magazin, nu vreau să vă păcălesc în vreun fel, dar dacă aveţi în plan să cumpăraţi, ne puteţi ajuta în acesta lucrări enorm de mult cu zero lei.

Iată cum:

Importanţa tăcerii

importanta tacerii

Este interesant felul în care alegem să vorbim şi când. Vorbirea a trecut de-a lungul istoriei prin multe faze, iar acum suntem în timpul în care vorbim cel mai mult, cred eu. Avem sute de canale de televiziune, probabil sute de reţele de socializare, mii de minute gratuite în abonamentele de telefonie, nelimitat la scris email-uri şi chiar libertatea de a ne aduna şi a vorbi. Chiar dacă se pare că nu se vorbeşte, realitatea e că discutăm mai mult a niciodată, sau măcar suntem parte în conversaţii.

Se vorbeşte foarte mult, fie prin vorbe, fie prin scris, fie prin gesturi şi acţiuni. Cu alte cuvinte oamenii, dedică o parte consistentă din timpul lor vorbirii şi există un aflux mare de informaţie. Problema pe care o cunosc bine, pentru că vorbesc mult J, şi o capcană mare se află aici, este că, pentru a vorbi mult e nevoie să gândeşti foarte mult, să te pregăteşti foarte mult.

Vorbăria multă emite informaţie diluată, neinteresantă, este fenomenul numit „vorbe goale”, pe care într-o măsură mai mică sau mai mare, fiecare din noi îl cunoaşte. Mihai Eminescu, le scria criticilor săi în iarna lui 1883 următoarele versuri „E uşor a scrie versuri , Când nimic nu ai a spune,  Înşirând cuvinte goale, Ce din coadă au să sune.” Ei bine, ne aflăm într-un timp al abundenţei de vorbe, al încercării în informaţie, al tentaţiei de minciună, doar ca să impresionăm cu ceva, că oricum nimic nou nu se aduce.

Tăcerea şi durerea din spatele ei

Hidden_Pain

De multă vreme, Dumnezeu mă tot învață, să nu judec oamenii după aspectul lor, înfățișarea lor sau hainele lor. E o treabă grea, într-o societate concurențială și educarea mea a însemnat durere și disconfort, dar de ceva timp, mi-a intrat la cap și chiar reușesc să aplic această evaluare imparțială. În același timp, realizez acum cât de păguboasă este pentru oameni etichetarea, prejudecata și evaluarea după exterior.

Dina, e o femei în jur de 45 de ani, care debordează optimism, bunăvoie și viață. Este genul de om pe care îl place toată lumea. Calmă, vorbește frumos, îngrijită, serioasă și mai ales plăcută la conversație. Asta a făcut ca multe prietene ale ei, și are multe, să intre în relație cu ea pentru a îi povesti din durerile lor. Dina, a ascultat ani de zile spovedaniile prietenelor și prietenilor ei și pentru asta a fost apreciată.

Acum însă, stătea pe canapeaua din cabinet și era de nerecunoscut. S-a schimbat aproape instant cum a intrat pe ușă. Genul de schimbare bruscă, ca și cum ai scoate o mască de pe față. Din omul zâmbitor plin de viață, amabil, optimist, a căpătat, de fapt a arătat, o față împovărată crunt. Parcă avea o durere imensă. De aproximativ 27 de ani de zile Dina poartă în suflet drama ei și … a tăcut, 27 de ani a simțit durerea și a tăcut. A tăcut față de prieteni, față de soț, față de copii… nu a avut puterea să spună nimănui durerea sa.

Abonare

direct pe mail

Primeşti toate noutăţile pe adresa te de email.